Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin este una dintre figurile discrete, dar profunde ale spiritualității ortodoxe românești, un om al rugăciunii, al rânduielii și al dăruirii totale față de Biserică. Provenit dintr-un spațiu al credinței simple, născut într-o familie de țărani din Transilvania secolului al XVII-lea, Pahomie a crescut într-o lume în care credința era trăită firesc, nu demonstrată.
Chemarea sa către viața monahală s-a conturat devreme, fiind atras de liniștea sihăstriilor și de nevoința duhovnicească. A ales retragerea, ascultarea și smerenia, fără dorință de afirmare sau putere. Drumul său l-a purtat din Munții Bistriței până în Moldova, unde a devenit un reper de echilibru și discernământ. Viața lui nu a fost una spectaculoasă în sens lumesc, dar a fost constantă, profundă și coerentă. A fost un om care a înțeles că autoritatea adevărată se câștigă prin exemplu personal.
Ca episcop al Romanului, Pahomie nu a schimbat lumea prin reforme zgomotoase, ci prin statornicie, blândețe și respect față de rânduiala Bisericii. Moștenirea sa spirituală continuă să fie relevantă și astăzi pentru credincioși și clerici deopotrivă, fiind un model autentic de slujire responsabilă și credință trăită fără compromisuri.
Originile și formarea duhovnicească a Sfântului Pahomie
Sfântul Ierarh Pahomie s-a născut în localitatea Gledin, în nordul Transilvaniei, într-o familie simplă și profund credincioasă. Contextul istoric era unul complicat, marcat de presiuni confesionale și instabilitate politică. Credința ortodoxă se păstra mai ales prin tradiție și viață comunitară.
Încă din tinerețe, Pahomie a fost atras de viața ascetică. A ales să părăsească lumea și să se îndrepte spre mănăstire, urmând un drum dificil, dar asumat. A intrat în monahism la Mănăstirea Neamț, un centru spiritual major al Moldovei.
Formarea sa duhovnicească s-a bazat pe ascultare strictă și disciplină. Nu a fost un monah cărturar în sens academic, dar avea o înțelepciune practică solidă. Era cunoscut pentru echilibrul său interior și pentru capacitatea de a oferi sfaturi clare.
Viața sa monahală a fost caracterizată de:
- rugăciune constantă și muncă fizică;
- discreție și lipsă de ambiții personale;
- respect profund pentru rânduiala bisericească;
- atenție față de nevoile celorlalți.
Aceste calități l-au făcut remarcat de ierarhii vremii. Fără să își dorească, a fost chemat treptat la slujiri mai înalte. A rămas însă același om simplu, fidel principiilor sale.
Experiența sa din mănăstire a fost temelia pe care s-a construit întreaga sa activitate episcopală. Nu a făcut diferență între viața de sihastru și cea de ierarh. A trăit ambele cu aceeași seriozitate.
Episcop al Romanului într-o perioadă de încercări
Numirea sa ca Episcop al Romanului a venit într-un moment sensibil pentru Biserica Moldovei. Era nevoie de stabilitate, discernământ și autoritate morală. Pahomie a fost ales tocmai pentru aceste calități.
Ca episcop, nu a fost un administrator rigid. A preferat apropierea de oameni și dialogul calm. A vizitat constant parohiile, interesându-se de viața preoților și a credincioșilor. Nu lua decizii pripite.
Activitatea sa episcopală s-a concentrat pe:
- menținerea disciplinei clericale;
- sprijinirea mănăstirilor și a vieții monahale;
- protejarea credinței ortodoxe într-un context tensionat;
- medierea conflictelor locale cu tact și răbdare.
Sfântul Pahomie nu a fost un reformator radical. A preferat continuitatea și respectul față de tradiție. Într-o epocă în care schimbările bruște puteau destabiliza comunitățile, această abordare s-a dovedit eficientă.
Era cunoscut pentru blândețea sa, dar și pentru fermitate atunci când era nevoie. Nu tolera abaterile grave, însă oferea mereu șansa îndreptării. Pentru el, rolul episcopului era mai degrabă unul de părinte decât de judecător.
Relația sa cu domnitorii și boierii Moldovei a fost una echilibrată. Nu s-a implicat excesiv în politică, dar a apărat constant interesele Bisericii. A reușit să păstreze respectul tuturor.
Această perioadă a consolidat imaginea lui Pahomie ca ierarh autentic, dedicat slujirii și nu puterii.
Retragerea la Sihăstria și moștenirea spirituală
După o perioadă de slujire episcopală, Sfântul Pahomie a ales retragerea din scaun. Decizia a fost una rară pentru vremea respectivă. A preferat liniștea sihăstriei în locul demnității.
S-a retras la Mănăstirea Sihăstria, unde a trăit în simplitate până la sfârșitul vieții. Nu a cerut privilegii și nu a dorit tratament special. A fost un monah printre monahi.
În această ultimă etapă, viața sa s-a concentrat pe:
- rugăciune profundă și tăcere;
- spovedanie și povățuire duhovnicească;
- acceptarea bolii și a slăbiciunii cu seninătate;
- pregătirea conștientă pentru trecerea la cele veșnice.
Moartea sa a fost percepută ca plecarea unui om sfânt. Cinstirea populară a apărut rapid, fiind susținută de mărturii despre viața sa curată. Biserica a recunoscut oficial sfințenia sa, confirmând ceea ce credincioșii simțeau deja.
Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin rămâne un model de coerență între viață și slujire. A arătat că adevărata autoritate vine din asumare, nu din funcție. A demonstrat că retragerea poate fi un act de curaj, nu de slăbiciune.
Astăzi, el este un reper pentru episcopi, preoți și mireni. Viața sa oferă un exemplu clar de echilibru între responsabilitate și smerenie, între acțiune și tăcere. Moștenirea sa spirituală continuă să inspire prin simplitate, profunzime și fidelitate față de valorile autentice ale credinței ortodoxe.