În articolul precedent, despre dl. Victor Ponta și despre ce este el în stare să facă pentru țara lui când se află la pupitrul de comandă, scriam că acest an e compromis din punct de vedere al guvernării, economia a fost expediată undeva în fundal – cu 3 guverne, 2 rânduri de alegeri și cu halucinantele ultime 3 luni – 2012 e apă cursă.

Și că marea nostră problemă – a celor guvernați, indiferent în ce cotlon al societății prestăm – nu sunt programele de guvernare care ni se vând în campaniile electorale, ci oamenii și mecanismele pe care ei le controlează ca să implementeze o viziune coerentă și indispensabilă – firește, atunci când această viziune există și este îndreptată mai mult spre guvernare decât spre politică.

Celălalt politician care ar putea juca un rol esențial pe termen mediu nu doar în coteria politică românească, ci și pe o scenă a guvernării autentice și responsabile este Mihai Răzvan Ungureanu. Așa cum am scris despre cei 4 bolovani care atârnă de gâtul dlui Victor Ponta (ca unul care a jucat deja pe scenă și a arătat ce înseamnă statul și guvernarea din perspectiva lui), vom vorbi azi de cele 4 obstacole din calea dlui. MR Ungureanu, cel scutit, până acum, și de uzura la care l-ar supune sforarii veritabili din politica românească, și de ”servituțile” pe care le presupune menținea în fruntea guvernării.
Vorbim, adică, de empatia cu cei guvernați – în sensul în care au înțeles-o Emil Boc și compania, dependența de un partid cu infrastructură electorală cum este PDL, lipsa unei oferte de privilegii cu care se adună, îndeobște, ”echipele” guvernamentale dincoace de Tisa, și periculosul orizont de așteptare pe care-l crează un om ca el după eșecul strategic al dlui Victor Ponta.

Înainte de toate, trebuie spus că dl. MR Ungureanu nu este, asemenea dlui. Victor Ponta, un ”om de sistem politic”. Iar acest lucru are o parte bună și una dezavantajoasă.

1) Neprovenind din ”pepiniera” specifică școlilor de partid de pe la noi, dl. MR Ungureanu e rupt de ceea ce se cheamă ”electoratul larg”. Iar puținele luni în care a prestat ca ”politician” arată o meteahnă pe care a preluat-o fără cenzură de la politicienii PDL: lipsa de empatie nu doar cu cei guvernați într-un moment politic confuz, ci chiar cu electoratul de dreapta debusolat de criză.

Să fim serioși: e o prăpastie uriașă între discursurile ”de dreapta” despre organizarea și funcționarea societății, emise de guvernele Boc drept justificare pentru măsurile de austeritate specifice crizei, și necesitățile punctuale și soluțiile stringente la aceste necesități pe care le presupunea situația din ”România reală”.
Căci adevărul este că guvernele Boc Nu au luat măsuri ”de dreapta”: au luat măsuri specifice crizei, au tăiat când nu au mai avut bani și au ambalat totul într-un melanj de principii golite de conținut (așa cum periculos pentru PSD își ambalează guvernul Ponta prostiile într-un sistem de principii de stânga). Cum altfel poți să preiei clișeele cu ”nu se muncește” de la politicieni ca Elena Udrea și Ioan Oltean, de exemplu, și să le arunci în față unor oameni din ”România reală” care caută de lucru de 1-2 ani și nu găsesc pentru că mediul de afaceri s-a blocat ? – recomand AICI un comentariu pe tema asta, (despre prohodul ”statului asistențial”).

Și apropo de mediul de afaceri, guvernele Boc nu au empatizat nici cu această zonă – căci nici nu aveau cum: cine să empatizeze, bugetarii pe viață ai partidului sau ”afaceriștii” care au avut succes numai pentru că au fost la putere? Dacă s-ar face un bilanț al măsurilor luate de ”dreapta” ultimilor 3 ani, s-ar vedea că zona de business a fost egal de vitregită precum ”asistații” – dar nu e aici nici momentul și nici locul pentru o atare discuție.

Câtă vreme dl. MR Ungureanu nu va înțelege că electoratul nu se împarte în contributori și asistați, unul ca primarul Falcă va fi mereu mai eficient din punct de vedere al acestei ”empatii” cu electoratul. Iar ăsta e un alt obstacol pentru fostul premier (recomand o analiză ”tehnică” AICI) :

2) Dependența de un partid cu infrastructură electorală – în cazul de față PDL. Partidul dlui Blaga a luat ”în concesiune” la mijlocul deceniului trecut mașinăria electorală pusă la punct în anii 90 de Octav Cozmâncă și n-a mai lăsat-o din mână.

”Dreapta” dlui. MR Ungureanu moștenește un electorat deprins cu această mașinărie de cumpărat voturi – căci zeci de procente din votanții României de aia și merg la vot: TIR-urile cu zahăr, ulei, ”pachete” electorale, ciubote și alte cadouri risipite la căderea nopții prin satele pline cu români deciși să le iasă și lor ceva măcar de alegeri. Asta la modul rudimentar. Căci există și unul ”legal”: ”susținerea proiectelor” primarilor fideli prin alocări de la bugetul local sau cel județean și sistemul de ”obligații” post-electorale pe care acest obicei al pământului le presupune.

Are dl. MR Ungureanu cu ce? E bine să-și amintească de ușa trântită la ședința de partid – gest care i-a pecetluit soarta de premier (articol în care anticipam că de la oasta o să i se tragă în 2 luni) : în loc de scăderea CAS, lista cu ”alocări” pe care greii partidului ”de dreapta” i-au pus-o în față.

Astea despre primitivismele cu care se câștigă, la noi colegiile – fie ele de către stânga sau de către dreapta. Căci inevitabila alianță cu PDL îi mai pune câteva în cârcă:

• , mafiile locale ale PDL, într-o țară în care banii de ”investiții” (pietruiri de drumuri, săli de sport comunale, spații verzi amenajate în sate înconjurate de păduri etc, etc) s-au cheltuit după cum numai procurorii știu sau urmează să știe.
• , marile afaceri din domeniul resurselor sau energiei – care au creat percepția că țara e dată în concesiunea ”sponsorilor” locali sau de la centru la fel ca pe vremea lui Adrian Năstase.
• , înlocuirea unor politici de dreapta autentice și realiste cu un sistem de clișee și sloganuri anacronice – fapt care a lăsat mediul de afaceri fără măsurile necesare unei creșteri economice reale.
• , lipsa cvasitotală a unei viziuni economice coerente – care a lămurit pe toată lumea că o criză economică cum e cea pe care o străbatem e gestionată, în România, de niște politicieni ageamii, și nu de economiști de elită.
• , o echipă de miniștri pe care PDL i-a pus-o în cârcă parcă în bătaie de joc – marionete ale bătrânelor deșce politice retrase la umbră odată cu dl. Emil Boc.

Această ultimă problemă (care l-a scufundat până acum pe dl. Victor Ponta) e esențială într-un context în care oamenii echipei guvernamentale contează tot mai mult în fața programelor prestabilite de finanțatorii României:

3) ”Fețele”, oamenii, echipa, profesioniștii – personajele care acced în politică și/sau la guvernare abia după ce și-au dat măsura competenței într-un domeniu pe care-l cunosc și căruia îi simt dedesubturile. Unde sunt?

Ceata de miniștrii cu care dl. MR Ungureanu a pornit la drum în februarie era dezolantă pentru momentul respectiv: niște puști crescuți pe lângă casa vechilor miniștri, intrând parcă să guverneze ”la perete” – într-o perioadă pe care partidul o putea specula politic ca fiind momentul zero al ieșirii din criză. Pe cine să te bazezi din acele beizadele cu ”succes” în afacerile furate de părinți în anii 90, sau ”plasați” în guvern de cine știe ce grup de interese locale?

Unde sunt ecomiștii care la ora asta țin România pe harta economică a Europei și-și cheltuie jumătate din energie reparând prostiile pe care le face clasa politică? Sau oamenii din mediul de afaceri – pe care electoratul ”de dreapta” chiar să știe ”de unde să-i ia” – care au răzbătut prin criză și prin clientelismul României și care ar ști mâine dimineață pe ce butoane trebuie să apese dacă ar fi lăsați liberi și lipsiți de obligațiile pe care le presupune politica în România?

În complexul mecanism de la viziune și program la decizia guvernamentală (complex și aici, și în Elveția, și în Suedia și în Luxembourg) o atare echipă ar putea impune setul de politici economice și publice după eficiența cu care își conduc afacerile într-un moment dificil cum e criza și într-un loc ostil precum România. Poate dl. MR Ungureanu să prezinte o atare echipă, înainte de așa zisele negocieri din viitoarea ”alianță de dreapta” – negocieri care mai mereu se dovedesc a fi rudimentare și meschine?

Întrebarea nu e retorică – răspunsul configurează atât orizontul de așteptare pe care electoratul îl are de la MR Ungureanu, cât, mai ales, măsura în care un politcian tânăr e adus la suprafață de acest val de așteptare:

4) Mâine, poimâine, vom afla că dl. MR Ungureanu are un partid, menit să confere funcționalitate politică Inițiativei Civice, acum un ONG.

Grea treabă: căci sensul acțiunii politice va fi invers decât cel care i-ar fi asigurat un incontestabil succes: va fi de sus în jos, și nu de la bază către vârf.

Valul care să creeze un lider va trebui provocat, va fi o creație de PR, ”un proiect”, un pariu. Adică dependențele insidioase de care tocmai am pomenit. Iar succesul său va fi măsura în care dl. MR Ungureanu va avea curajul să se rupă de PDL, să-și urmeze propriul drum și, rezolvând problemele cheie ale prestației sale publice – cele 3, de care vorbeam mai sus – să evite capcanele și dependențele pe care din capul locului nu avea cum să le evite dl. Victor Ponta și să-și asume chiar riscul de a începe de la zero o treabă complicată, cum e cea de a-ți crea propriul tău electorat.

Altfel, tocmai e pe cale să devină doar o mascotă a unei clase politice aflată în căutare de sânge tânăr și carne proaspătă de tun, va fi asimilat de ”sistemul politic” de la București și va fi doar încă o dezamăgire nu numai pentru cei care așteaptă guvernare în loc de politică, ci chiar și pentru meșterii discursurilor despre ”valori” în detrimentul discursurilor despre politici.

Chiar există: în fiecare seară verific accesul cititorilor pe cursdeguvernare.ro, și nu trece zi în care google-ul să nu-mi raporteze câteva zeci de atare căutători care intră după ”cuvântul cheie”: ”tag: mru – dreapta”. Desigur, ne aflăm doar

(Citește mai mult pe cursdeguvernare.ro)

De la ce plecăm: acest an e compromis din punct de vedere al guvernării, economia a fost expediată undeva în fundal – cu 3 guverne, 2 rânduri de alegeri și cu halucinantele ultime 3 luni – 2012 e apă cursă.

Ca să bănuim ce ne așteaptă după alegeri, să Nu ne uităm în așa numitele ”programe de guvernare” în sensul în care sunt ele vândute înainte de alegeri. Să ne uităm puțin la oamenii care sunt ”în cărți” – căci de ei, de ”jocul” și poziționarea lor și de felul în care înțeleg ce i se întâmplă acum României depinde viitorul nostru mediu. Că despre cel lung…

Să vorbim din 3 perspective: 2 ale tinerilor politicieni care ar putea juca un rol esențial în românia viitorilor 10 ani (Victor Ponta și MR Ungureanu) și (III) din perspectiva noastră: a celor aflați în fața unei oferte politice deloc generoase – clasa guvernantă tarată de lipsa de criterii a ultimlor 22 de ani și incapabilă să ardă etapele dintre rudimentele politicii din anii 90 și ”politica mare”, europeană. Căci lumea ar trebui nu doar ”să știe” ce căutăm noi în UE, ci și ”să simtă” un adevăr pe care nu-l miros cumsecade nici măcar cei de la butoane: România nu mai există decât în context european.

Astăzi, (I), despre Victor Ponta, și despre cele 4 mari probleme care-l țin departe de o guvernare decentă – 4 bolovani cu care junele politician a pornit la drum lăsând în seama îngerului păzitor personal cam prea multe lucruri: lipsa de înțelegere a mizei europene în actul de guvernare din România, captivitatea într-un sistem de interese suprapolitice (alianța USL) pe care nu-l controlează, blocarea în politicianismele PDSR (e PSD-ul domnilor Iliescu, Văcăroiu, Năstase) care blochează accesul către guvernare al oamenilor competenți din ”real” și, în fine, neprevăzutele, micile mine aflate pe drumul pe care și l-a ales, și care-i pot exploda oricând sub tălpi.

1) În cele 3 luni de guvernare, dl. Ponta a acumulat toate erorile posibile ale unui mandat de 4 ani – incluzând aici și concesiile care se fac, îndeobște, față de aliații politici și care, mai mereu, au efect de bumerang.

Victor Ponta a comis cea mai complexă și mare greșeală pe care o poate comite un premier al anului 2012:

• a ignorat adevărul simplu că miza guvernării din România e una de context european;
• că marile dileme (economice, sociale, ”naționale”) ale Uniunii Europene sunt greu gestionabile și în țări care au o clasă politică cu 50 de ani mai avansată și un exercițiu al dialogului cu 500 de ani mai evoluat;
• că ”treburile interne” înseamnă cu totul altceva decât înainte de 2007 – în contextul în care țări precum Franța socialistului Hollande și Spania își fac calcule pe cedarea de suveranitate, căci ”timpul nu mai are răbdare” exact ca pe vremea de care vorbea ”poetul”;
• că stânga însăși înseamnă altceva în Europa atunci când ai de gestionat bugete care au în spate sisteme fiscale atât de diferite și când fenomene sociale (dramatica scădere demografică) compromit clasicele măsuri ale stângii.

Dl. Ponta a crezut că poate intra în Consiliul European prin efracție, încălcând decizia Curții Constituționale din țara lui, că poate descinde acolo precum Radu Mazăre înconjurat de un ciopor de obrăznicături la ședința din Kiseleff 10, după ce și-a dezbrăcat uiforma de ofițer nazist la bariera Vergului și și-a pus chipiul a la Che Guevara.

Și probabil că s-a mirat sincer de unde atâta răceală când s-a afișat acolo cu Dl. Marga, cel care tocmai decretase că liderii cu care se întâlnea sunt mult sub competența lui Vladimit Putin – cel care are atâta succes politic și geopolitic – într-o Europă în care chimia personală dintre lideri contează mai mult decât un an de negocieri. Și n-a înțeles că acolo au ce căuta doar ”liderii puternici”, capabili să implementeze (sau pur și simplu să ”impună”, în maniera în care numai un lider puternic poate să o facă) ”aici” ceea ce s-a discutat și stabilit ”acolo”, la Bruxelles.

Dl. Ponta n-a înțeles că într-o Europă care se deplasează spre unificare (fiscală, politică, bugetară) miza națională e Nu doar una economică (vorbești în cunoștință de cauză și negociezi la sânge ce dai la schimb), ci și una a identității culturale – așa că Nu a ”citit” în cheie corectă performanțele ICR și a spulberat pur și simplu această instituție.

De fapt, n-a înțeles un lucru simplu: contextul european e ”un dat”, e inevitabil, singura șansă a României e să respecte niște reguli de bază, ”simple”, ca să-și poată crea premise bune de negociere pe chestiunile complexe. Altfel, vom plăti, ca pe vremea lui Adrian Năstase, biletele de intrare cu tot felul de contracte Bechtel, Petrom, EADS și tot restul pe care-l conoaștem și care, uite că nu se mai termină.

Cauza eșecului de până acum (care e mai mare decât ”se simte”) dlui victor Ponta e neînțelegerea acestui context – tot restul sunt efecte: încălcarea Constituției, dezmembrarea din mers a unor instituții, încercarea de-a concesiona butoanele unor instituții fundamentale către către grupurile de sprijin.
Cu, firește, supraefectele lor pentru România și chiar pentru PSD: izolarea stângii românești chiar față de stânga europeană, blocarea în expectativă a beneficiilor pe care le poate trage România în Uniune – vezi Schengen, MCV, sau chiar fondurile europene (nu degeaba bate premierul șaua cu participarea lui Traian Băsescu la deblocarea banilor europeni).

A învățat ceva politicianul Ponta din ultimele 2 luni și din reacțiile celor din Europa?
Mă tem că nu. Chiar când scriu aceste rânduri, pe agenții curg știrile: Premierul Ponta spune că el nu vorbește cu comisarii europeni, ci numai cu Barroso, premierul Ponta spune că presa germană (aia, care ”presează” în an de alegeri stânga germană) e plină de securiștii lui Ceaușescu, Reding să mai tacă din gură etc, etc.
Cu toate cărțile în mână, tânărului premier al României i-au scăpat două chestiuni mici, dar ”grele”:
a) nu există politician român de anvergură care să nu conteze în Europa;
b) dacă vrei să faci politică din perspectiva ideologiei (stânga – în cazul său) trebuie să ai și aliați europeni, și bani de ideologie: or, cu toată disperarea cu care citează din sau pronunță numele lui Hollande, francezul nu pare intereasat de oferta de sprijin a premierului român: poate pentru că acolo sânga începe abia după ce sunt respectate niște reguli basic.
(Apropo: preierul român ar trebui să aibă atâta curaj încât să ia de coarne cu Franța taurul problemei rommilor evacuați – așa cum a făcut Băsescu când ”s-a stricat” cu Sarkozy).

Rămâne de văzut câți ani îi va lua Dlui Victor Ponta să repare – la ”fațada” proprie, ceea ce a făcut, ca premier și șef de partid, în doar două luni. Întrebarea poate fi pusă numai dacă are noroc.

Spuneam mai sus că neînțelegerea contextului european este cauza efectelor la care noi, românii, am asistat și pe care urmează să le primim pe factură. Oameni învățați ne explică, însă, că până și cauzele au tot felul de supracauze. Una dintre acestea ar fi cel de-al doilea bolovan legat de gâtul tânărului și promițătorului (la un moment dat) premier:

2) Captivitatea pe termen lung în sistemul politic care este USL. Captivitate de două ori:

a), Mai întâi, cea venind dinspre așa numita ”Alianță de Centru Dreapta”, reprezentată de PNL-PC, adică de Antonescu-Voiculescu. Pentru stânga europeană, această alianță nu reprezintă o alternativă la conducerea de dreapta a României – cum poți lua în serios din punct de vedere ideologic o înțelegere politică făcută nu pentru a implementa niște măsuri specifice, ci, așa cum a fost anunțat USL din capul locului, o uniune făcută cu scopul principal de a da jios din funcție un om (pe Traian Băsescu) ? .
Odată eșuată această operațiune, drumurile PSD și PNL practic se despart – e o chestiune de timp până când membrii din teritoriu vor realiza că nu au altceva de împărțit decât niște contracte cu statul (când se va obține ”și puterea, nu doar guvernarea” – vorba chiar a dlui Ponta) și că cele 3 tabere se jenează reciproc.

Tot restul a fost dorința domnilor Voiculescu și Antonescu de-a-și face jocurile personale. Primul – evitarea proceselor în care e implicat (grele – de vreme ce a demisionat din Parlament pentru a și le gestiona potrivit procedurilor), iar cel de-al doilea, pentru a obține măcar o viză de flotant pentru Palatul Cotroceni.

Ce-a ieșit, am văzut – iar din punctul ăsta de vedere Dl. Ponta ar putea fi socotit o victimă. Dar Nu e: ar fi fost doar dacă, în scenariul celor doi bătrâni belicoși, actualul premier n-ar fi jucat cu atâta talent. Și aici suntem pe granița celei de-a doua captivități a actualului premier:

b), Captivitatea din propriul partid. Da: Mazăre – nu Ioan Rus, Oprișan – nu Dobre,  și tot așa.

Prea june pentru a conduce un partid (ce să mai spunem o alianță) a unor bătrâni – în vârstă și în mentalitate – dl. Ponta e dependent de forța care rezultă din energia consumată în coteriile din partid și cu adaptarea la realitate a bătrânilor care se mai cred pe vremea lui Adrian Năstase. Această dependență îl privează, însă, de avantajele pe care conjunctura din USL îl împiedică să și le pună în valoare: puterea și înțelegerea. Mentorii său sunt, însă, accesați invers:

Năstase Nu a fost un lider puternic: el a fost ”mare” doar atâta vreme cât a putut să concesioneze România grupurilor de interese care l-au sprijinit. Când a pierdut pâinea și cuțitul, a dispărut din scenă și a sfârșit unde îi era locul. Deși Adrian Năstase a înțeles jocul pe care-l joacă.

La celălalt capăt: dl. Ion Iliescu. Fostul președinte al României n-a înțeles niciodată ”trendul” situațiilor care dirijează România către un anume context. Pentru el nu au existat decât două posibilități (care au făcut șanț pe creierul său, în deceniile războiului rece), iar reglajele fine ale politicii europene și ale globalizării îl trimit înapoi, la judecățile maniheiste. A fost, însă, un lider puternic, iar prin forța simbolului său încă ține închegată stânga românescă: după erorile din ultimele 3 luni și după arestarea lui Adrian Năstase, paradoxal, numai Ion Iliescu mai e, în PSD, farul care oferă un reper și sâmburele de unitate cu care partidul să evite soarta stângii italiene de după condamnarea lui Betino Craxi (consilierii și sfătuitorii lui Traian Băsescu știu ce înseamnă asta).

Problema lui Victor Ponta e că s-a aflat și se află pe invers între defectele și calitățiloe celor doi părinți politici ai săi: puterea lui Adrian Năstase și înțelegerea lui Ion Iliescu.

Și de aici decurge problema aia, care se apropie de noi:

3) Politicianismele care configurează echipa de guvernare.

Să stai 3,5 ani în opoziție, să strigi, să ”demaști”, să boicotezi, să ameninți, să faci guverne din umbră; și apoi să te prezinți cu o echipă decimabilă doar prin testele simple de compatibilitate… Nu doar jenant, ci și iresponsabil.

Am fost unul dintre cei care au reflectat serios la diferența dintre miniștrii potriviți ai guvernului Ponta, în comparație cu echipa de începători pe care PDL i-a pus-o în cârcă lui MR Ungureanu. Ca, mai apoi, să ce ?

Modul în care se aleg profesioniștii într-o echipă de guvernare depinde esențial de snaga premierului. Aici se văd dependențele, suflul, autoritatea sau – o, ce vorbă mare – viziunea primului ministru. Or, la rapiditatea cu care ANI, sau Justiția, sau incompetența și nepotrivirea pe loc au rărit până aproape la jumătate, în doar 3 luni (3 luni!) echipa Dlui. Ponta, te face să prevezi cum vor sta lucrurile în eventualitatea că viitorul guvern va fi format după lista tânărului politician, care joacă cu atâta talent în piesa scrisă de cei care au puterea lui Năstase, înțelegerea lui Iliescu, dar interesele lui Voiculescu.

Ca test: întrebați un manager din ”privat” ce înseamnă oamenii puși într-o echipă după criterii de docilitate.

Adevărul e că, după 3 luni de guvernare și 2 luni de gherilă instituțională, Dl. Victor Ponta și aliații din Uniune și sprijinitorii din partid au compromis serios șansele stângii de-a accede nu doar la putere, ci la o guvernare coerentă și la mecanismele de implementare a unui plan cu bătaie lungă. Iar situația e atât de urâtă și de confuză, încât pentru dl. Ponta nu mai există decât o miză serioasă: salvarea imaginii PSD și a imaginii personale. Dar și aici mai sunt ceva probleme:

4) Ei, da – scurt și la obiect, pentru situațiile imprevizibile care-l așteaptă pe actualul premier. Plagiatul? Eu cred că problema se va pune curând, când Universtiatea București va insista să-i retragă doctoratul și va căuta orice mijloc să o facă. Ce să mai spunem că și în partid sunt inși care îi țin socoteala premierului, poate mai mult decât o face opoziția. Iar aici totul depinde de oamenii care ”au butoane” la ministerul Educației, de generația care gestionează ministeriatul dnei. Andronescu.

Sau ceva și mai important și mai palpabil: softul care va vărsa, curând, spre public, numărul și numele celor care au votat de mai multe ori la referendumul din 29 iulie. Anticipez că va fi unul din scandalurile campaniei electorale, că rezultatele vor fi negru pe alb, că ”împricinații” vor avea nume, adresă și, mai ales, cod numeric personal și că, peste toate astea, totul e penal. Premierul va avea în față infracțiunea, infractorii, probele, iar el, ca fost procuror, știe ce înseamnă asta. (Dar mai are loc de negociere).

Într-unul din comentariile anterioare, scriam că România Nu are, acum, bani de ideologie: guvernarea se face potrivit cu foaia de parcurs negociată (sanchi!) cu finanțatorii, marja de mișcare e mică, impunerea unui deficit prin Pactul fiscal european rărește și mai mult opțiunile, iar a găsi o cale să te strecori prin acest drum cu obstacole e foarte greu într-o țară în care mediul de afaceri clientelar concurează cu economia sănătoasă, iar soluțiile de guvernare coerentă răzbat cu greu din vâltoarea de politicianisme.

Tocmai de aia, în România prioritatea au devenit nu atât politicile (soluții sunt, exemple în jur sunt – Cehia, Polonia etc – nu mai avem de inventat apa caldă) cât oamenii capabili să le implementeze. Și de aia n-am spus mai nimic de ceea ce ne privește și ne afectează în mod direct: guvernarea. Într-un episod următor, poate chiar..

(Citește mai mult pe cursdeguvernare.ro)

Mulți speră că luni, 30 iulie, România se va trezi dis de dimineață ceva mai dumirită de ce i s-a întâmplat, și pregătită ”să intre în normalitate”. Nici cea mai mică șansă.

Toată lumea va ieși avariată din referendumul care trage linie sub 2 luni de derivă politică și instituțională, cu mici, dar relevante, excepții. Puținii care Nu au avut ce pierde se împart în două grupuscule:

Cei din culise, care i-au folosit pe Victor Ponta și Crin Antonescu drept carne de tun în lupta cu Traian Băsescu (Voiculescu, Hrebenciuc etc – la nivel de USL) – care i-au avariat serios pe cei doi, tot izbind cu ei în porțile grele ale Cotrocenilor. Nu mai e niciun dubiu că o tactică atât de precisă împotriva instituțiilor și o aplicare atât de eficientă Nu au fost produsul gândirii și experienței premierului și interimarului de la președinție.

Pe de altă parte sunt cei de la nivelul partidelor componente, pentru care prejudiciile de imagine înregistrate în război de copreședinții USL se contabilizează în luptele intestine (un exemplu: electoratul PSD ia în ușor plagiatul lui Victor Ponta, dar cel puțin două treimi din PSD nu doar că nu uită, dar știu deja cum și când vor folosi acest plagiat împotriva președintelui lor).

Toți ceilalți vor înregistra pierderi grele. Să vorbim mai întâi de pierderile ”lor” și să vedem cum și le-ar putea gestiona.

A – Situația în care Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni, în urma invalidării referendumului.

”Epoca Băsescu” s-a încheiat, o știe și președintele suspendat. Problema lui este gestiunea ieșirii din scenă și remedierea în plan politic a avariilor pe care PDL – în general dreapta – le-a suferit în anii crizei și după măsurile de austeritate.

În plan personal e posibil să facă un gest spectaculos, care să atenueze problema de legitimitate care rezidă în invalidarea referendumului. Nu e o informație, e o supoziție – ar putea fi acest gest, ar putea fi altul: să-și prezinte demisia condiționând-o, însă, de măsuri de modernizare a statului: ”Domnilor, aveți aici demisia mea, e gata scrisă: devine valabilă din momentul în care va fi modificată această Constituție ambiguă. De fapt, devine valabilă din momentul în care veți respecta hotărârea poporului la referendumul din 2009: unicameral și 300 de parlamentari. Dacă nu consimțiți, rămân la Cotroceni și voi lupta mai departe pentru respectarea acestei dorințe a poporului” – ar putea suna, politicește, propunerea (de neacceptat pentru niciun partid) a lui Traian Băsescu. Asta în planul parcursului său politic personal.

Mai există un nivel al mizei întoarcerii sale: cel al politicii externe. Pentru Europa, revenirea lui Băsescu ar fi ”întoarcerea interlocutorului” la Bruxelles și revenirea în fruntea unei țări semiprezidențiale a celui care știe cel mai bine ce are de făcut.

Pentru PDL ar fi nu doar victoria psihologică, ci și speranța secretă că s-ar putea întoarce, după parlamentare, la guvernare într-o alianță: e greu de crezut că USL, care a luat la locale 48% vot politic, nu va mai fi pierdut în ultimele 2 luni 4-5-poate 8 procente. Or, cu 40% și cu Bruxellesul împotriva ta, va fi greu să găsești aliați pentru guvernare până și la Mizil.

Nu va putea coabita cu USL: pentru politica externă va forța neîncetat înlocuirea catastrofalului Marga, va conserva situația de la justiție (Parchetul general, DNA etc), va arunca din când în când câte o grenadă cu cuiul scos pe masa la care se întâlnesc copreședinții USL. Mai ales în breșa făcută de plagiatul lui Victor Ponta. Ceilalți vor riposta.

B - Situația că Traian Băsescu este demis, că USL câștigă victoria pentru care, practic, a fost formată această alianță. Complicat – atât pentru USL, cât, mai ales, pentru ”puciștii” al căror succes înseamnă, de fapt, intrarea pe un teren incredibil de ostil. Mai ostil decât chiar câmpul de bătălie cuTraian Băsescu.

Mai întâi, lucrurile ”soft”:

Crin Antonescu – președinte, fie și interimar, al României. Va gestiona – promulgări, numiri, reexaminări etc – legislația produsă în parlament sau aiurea. Va ceda, de facto și inutil sub aspectul eficienței, către Victor Ponta, atributele în politica externă. De altfel e foarte greu de închipuit – până și la nivelul imaginației vizuale – un Crin Antonescu la masa Consiliului European, mai ales după ce s-a petrecut în România ultimelor săptămâni. Poate și pentru că – în afară de un oarecare talent oratoric cu valabilitate strictă doar în registrul de la București – și-a ținut la secret viziunea și calitățile de șef al statului. Crin Antonescu cel de la alegerile din 2009 a murit de mult.

Ce aduce nou acest Crin Antonescu nou? Hmm: a bifat deja, în doar două săptămâni, un sfert din lista de încălcări ale Constituției de care este acuzat Traian Băsescu – mai puțin cele ce țin de implicarea în actul guvernamental: acolo e chiar greu, trebuie să mai întâi să înțelegi și să pricepi ce se întâmplă, și trebuie să te mai și lase cei care-l țin în șa pe premier.

Victor Ponta: vulnerabilizat și în plan intern și, mai ales, pe plan extern. Cei care spun că Traian Băsescu oricum nu conta în politica externă se pripesc: Da, Băsescu nu era președintele pe care să și-l fi dorit românii care au ceva pretenții de la țara lor; dar totuși: Victor Ponta? Ponta cel de azi, nu cel de acum 3-4 luni, ”tânăra speranță” pe care-l căuta din ochi oricine privea în viitorul mediu.

Problema sa e că încă nu reușește să înțeleagă un lucru absolut elementar: viitorul său în politica europeană (că politica României va fi, în următorii ani doar o anexă a politicii europene) a primit o lovitură mortală în momentul în care s-a așezat la masa Consiliului European după ce Curtea Constituțională stabilise că în acel moment nu avea ce căuta acolo, iar ceilalți 26 de la masă știau acest lucru. Numai printr-un joc al conjuncturilor va remedia acel prejudiciu – și asta numai dacă are și noroc.

Și acum lucrurile ”hard”:

-, Leul se duce la vale nu doar din cauza crizei politice, ci și din cauză că lipsește orice indiciu că ar exista o politică economică coerentă gata să-l susțină. De altfel, cele două nenorociri se completează reciproc și formează un amestec care le va exploda în față nu decidenților, ci celor care asistă la acest festival al inconștienței. Iar ce am auzit până acum în materie de planuri și strategii (admitem că USL nu a avut vreme să ia măsuri concrete – știm cu toții de ce) sunt proiecții vagi într-un viitor sumbru.

-,TVA 9% la alimente? Încă nu există la guvern o simulare și un studiu de impact, făcute profesional pentru asta, iar FMI-ul asta va cere.

-, Subvenționarea energiei pentru irigații. Care irigații, într-o țară cu arabilul fărâmițat? În plus: seceta cumplită pe care tocmai o parcurgem, va afecta serios PIB-ul și creșterea – norocul României au fost în 2011 ploile care au făcut din agricultură regina creșterii economice și a ieșirii din recesiune. În plus,apropo de PIB – cum e pregătit ACUM anul 2013, când creșterile salariale de 8+8 % vor fi plătite tot anul: prăbușirea cursului să trăiască, cu tot ce înseamnă asta pentru mediul de afaceri și pentru puterea de cumpărare.

-, Probleme grave în Spania și Italia: niște sute de mii de români ar putea alege în orice moment să se întoarcă acasă, acolo unde cel puțin au o casă.

-, poziționarea în cadrul UE e o carte tot mai grea în politicile viitorului iminent – ce spui, ce primești, ce oferi (și, în definitiv, cine ești, sau cine mai ești) într-un moment în care Franța e dispusă să cedeze suveranitate pentru eurobonduri, iar ministrul de externe al spaniei numai că nu conjură marii contributori să facă mai repede guvernul economic comun?

-, resursele naturale rămân monedă de schimb – așa cum au fost în ultimii 22 de ani – gazele de șist, conducta Isaccea-Negru Vodă, liberalizarea pieței de energie și toate celelalte: cum se va negocia dacă, pentru a primi sprijin și certificate de bună-purtare politică, trebuie din capul locului ca viitorii cumpărători să închidă ochii la derapajele instituționale? Ca Petrom-ul? Ca Bechtel? Ca EADS?

-, acum 3-4 luni, pentru liderii USL acordurile cu FMI erau ”împovărătoare”, ”le vom renegocia imediat ce vom veni la putere”. Acum vicepremierul anunță dorința guvernului de-a mai încheia un acord – criza politică și situația economică reclamă nu doar banii, ci și credibilitatea în fața ”piețelor” sătule de incoerență economică și criză politică.

-, discursurile și politicianismele țin, poate, în colegiul lui Victor Ponta – acolo unde Plagiat e un cuvânt chiar ”mișto”, poate deveni un nume într-un certificat de naștere, alături de Dolar ; dar în fața celor care decid cum să se poziționeze față de România, desființarea și înființarea de instituții în beneficiul premierului sunt abuz de putere și punct.

-, mai trecem? Da: o măsură precum creșterea pragului de la care se plătește TVA e morfină, nu medicament pentru cancerele din mediul de afaceri. Iar noi avem la Economie un ”delegat” interimar (un vameș!), căci PNL n-a reușit să producă, în 3 ani de opoziție, un ministru sau un șef de partid în locul lui Antonescu.

De altfel, e aproape de necrezut ca, după 3 ani de opoziție, să nu fii în stare să ieși la defilare cu o garnitură de miniștri pe care să n-o rărească, într-un ritm amețitor, Justiția sau ANI, și cu niște planuri de guvernare minimale – planul A, Planul B, C etc.

Astea toate ar trebui să țină guvernul în ședințe 24 din 24 de ore – și dacă ar fi făcut-o, USL ar fi intrat fluierând în alegerile parlamentare din toamnă. În loc de ele, vedem un sevraj al puterii, iar nevroticii se află în plină criză și dărâmă și sparg totul în calea lor, cum fac alcoolicii care, după abstinența forțată, se trezesc într-o dimineață cu mirosul etilicului în nări.

Nu mă număr printre zăltații care o țin langa de dimineața până dimineața cu ”puci”, ”lovitură de stat” etc, etc. Experiența îmi spune, însă, două lucruri: a) Știu, după aceste 3-4 săptămâni, cum va guverna USL și ce va face cu instituțiile statului după ce va veni la putere. b) Colegii/partenerii/mentorii europeni vor pleaca, în următorii 2-3 ani, de la premisa că în România alinierea la standardele instituționale europene Nu e un proces ireversibil, că e încă o țară de la care te poți aștepta la orice, și că singura soluție e mult-așteptata și discutata guvernanță.

Puse cap la cap, toate acestea configurează România de după referendumul de duminică. Doar câteva săptămâni ne va lua să înțelegem că toate astea sunt simptomele unor boli cronicizate în politica și guvernarea românească – fie pe stânga, fie pe dreapta – și că problema Nu era Băsescu, indiferent ce se va întâmpla la referendum.

**

Bun: cum rămâne cu ”valorile europene”, ”modernizarea instituțiilor statului”, ”noua clasă politică”, ”noua generație de guvernanți”? – ne întrebăm astăzi Noi, nostalgicii anilor 2005-2007, când, în fața ușii, speram că aderarea va simplifica trecerea noastră de la politica rudimentară la guvernarea responsabilă ? În loc de răspuns, mi se naște în minte o altă întrebare: cum ar fi arătat lucrurile în instituțiile statului astăzi, la patru săptămâni de la asaltul USL, dacă reacțiile de la Bruxelles n-ar fi existat?

Răspunsul îl găsim privind la…

(Citește mai departe pe cursdeguvernare.ro)

În urmă cu câteva zile aș fi început altfel, cu speranța că un sâmbure de rațiune se mai agață de argumente, cazuistică și principiile care animă, îndeobște, un stat funcțional. Cu exemplul Verfassungsgericht.

Nu doar Germania, ci și liderii europeni tremură atunci când deschide gura Curtea Constituțională a Germaniei – într-un moment în care Angela Merkel, aflată în plină criză a Europei și a altora, și în plin slalom printre reacțiile ”piețelor”, are nevoie de decizii rapide și surprinzătoare.
Câte hotărâri  ale Curții din Karlsruhe nu au lăsat-o pe cancelarul aflat în plin război al globalizării fără măsurile eficiente cu care ar fi rezolvat o problemă sau alta – nu doar a Germaniei, ci chiar a eurozonei?

Și totuși, nu se aude, din fundul Bundestagului, vreo voce spartă și țâfnoasă – ca a dlui Crin Antonescu, de pildă :  ”Dă-i afară, doamnă, oamenii ăștia sunt o rușine, nu înțeleg nimic din economie, se substituie Bundestagului și nu ne lasă să guvernăm!”.

Dar azi nu mai dezvolt acest subiect, pentru că ce se petrece de vreo câteva zile încoace n-are absolut nimic de-a face cu atare subtilități : desființarea raportului dintre stat și propria lui Constituție și așezarea autorităților deasupra legii fundamentale.

Peisajul e sinistru – iar domnii Crin Antonescu și Victor Ponta (mai rezervat, n-are rost să se expună, căci reduta de la Cotroceni trebuie să și-o cucerească singură alianța PNL-PC, în această diviziune a muncii din cadrul USL) se aseamănă cu doi nebuni care, ca să scoată un câine de sub pat dau foc la casă.

Iată de ce:

1.- În primul rând, suspendarea lui Băsescu nu e decât partea soft a poveștii – am mai avut o suspendare, făcută – atunci -  după prevederile Constituției, și uite că nu s-a rupt țara. E vorba de faptul că, la ora la care vorbim, toate autoritățile României acționează, decid și produc consecinte într-un spațiu din care a fost suspendat nu un om, ci însăși Constituția.

Trei exemple scurte care desenează simplu acest mecanism care a abolit Constituția din organizarea instituțiilor fundamentale ale statului:

-, suspendarea președintelui țării se bazează pe intrarea în vigoare a unei Ordonanțe de Urgență neconstituționale. Ordonanța emisă miercuri, 4 iulie, de guvernul dlui. Victor Ponta, prin care Curtea Constituțională nu mai poate hotărâ constituționalitatea deciziei parlamentului încalcă un articol explicit al Constituției :
Art. 115, alineatul 6 : Ordonantele de Urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica.

Or restrângerea atribuțiilor Curții Constituționale ține de domeniul instituțiilor fundamentale – Curtea funcționează după o lege organică.

- nu are cine să sesizeze Curtea de lipsa de constituționalitate a acestei Ordonanțe : cu o zi înainte, pe 3 iulie, a fost schimbat Avocatul Poporului, singurul care poate ataca, sau nu, o Ordonanță neconstituțională la Curte.

- Monitorul Oficial a fost trecut la guvern cu o săptămâna înainte, pentru a fi manipulate datele (și, uneori, chiar orele) în care o decizie luată de o instituție fundamentală a statului intră (sau nu intră!) în vigoare.
Nu observă nimeni, dar decizia Curții Constituționale prin care la Consiliul European trebuia să meargă Traian Băsescu nu Victor Ponta încă Nu a apărut, la această oră, în Monitorul Oficial, la fix două săptămâni de la deliberare și anunțare.

Aceste trei mișcări au scos Constituția din raportul dintre instituțiile fundamentale ale statului și din acțiunile politice: din acest moment, totul e permis.

Și mai circulă, zilele astea o legendă, spusă pe toate canalele de liderii USL: Parlamentul este instituția supremă în țară, Curtea Constituțională n-are a se lega de ce se petrece acolo.
Ba are: Instituția supremă a țării e votul popular, care a votat o Constituție: parlamentul este obligat să respecte acea Constituție, iar ”produsele” parlamentului trebuie să fie constituționale.
Mai are rost să spun că la ora asta până și un guvern cu mandat limitat emite acte care produc consecințe, împotriva Constituției?

2. – În al doilea rând:
Ce va mai rămâne, din aceste instituții ale statului, după ce acest război politic se va fi încheiat?

Ce se va întâmpla cu Curtea Constituțională, ale cărei decizii nu vor mai fi respectate, așa cum Nu au fost respectate în acest război?

Ce va rămâne dintr-o decizie a parlamentului dacă ea nu va fi respectată pentru că, deși ar fi legală și legitimă, nu slujește majorității care nu are ea timp să se încurce cu legalitatea – că trebuie să se concentreze pe ”guvernare”, nu?

Ce va rămâne din instituțiile de mai jos de Constituție – vasele capilare ale legalității în societate – când pot fi desființare, strâmbate, reînființate abuziv – de vreme ce nici măcar Constituția nu e obligatorie pentru ”majoritate”?
(Chiar: cine mai verifică, la această oră, 5 iulie 2012, plagiatele în România și ce credibilitate mai are o asemenea instituție, spulberată pur și simplu pentru că plagiatorul a ajuns mare și a ajuns la butoane?)

La aceste întrebări să-și răspundă toți cei care se încăpățânează să privească la acest război ca la un meci, de pe poziție de chibiți, fără să bănuiască, măcar, că biletul le va veni, pe credit, cu poșta și că vor vinde din casă ca să-l plătească.
Mă întreb pentru ei, așa cum m-am întrebat și pentru ceilalți – când înșiram abuzurile Elenei Udrea în minister și în guvern, sau aberațiile pe care Emil Boc le emitea în sprijinul clientelei partidului său – și care tot așa judecau : doar n-o să ”ținem” cu ceilalți!

Acestea ar fi fondul real și deznodământul problemei. Să privim, însă, și la cele 2-3 direcții pe care se desfășoară intriga.

Mai întâi : USL avea, la data ajungerii la putere, toate datele pentru a pune mâna pe puterea totală: ura nestinsă față de guvernarea Boc-Udrea-Băsescu și 3-4 măsuri legale, constituționale și populare (era loc, după atâția ani de austeritate) le-ar fi garantat un scor lejer peste 50% la alegerile din toamnă, în fața unui PDL aflat în genunchi.
Chiar și în cazul unei presiuni din teritoriu a clientelei și a unei grabe excesive : Blaga și Anastase puteau fi înlocuiți în sesiunea ordinară – în urmă cu o săptămână-două – și nu prin încălcarea Constituției (Art. 66 spune că numai președinții Camerelor pot convoca o sesiune extraordinară) sau în prima zi din legislatura viitoare.

Dar nu – graba era și mai mare : în septembrie expira mandatele de la Parchetul general și DNA, e bine să ai și ministrul Justiției și președintele țării în acel moment – asaltul asupra pozițiilor cheie s-a declanșat îndată ce Dan Voiculescu a demisionat din Parlament pentru că se apropia funia de par în procesul de la Curtea Supremă de Justiție, iar singura formă de tergiversare era trimiterea dosarului pentru a fi luat de la capăt la tribunal.
Jurnaliștii pe Parlament care mai beau, la bufet, o cafea cu parlamentarii știu că asta nu e o speculație, se știa a doua zi după arestarea lui Năstase cum vor decurge lucrurile.

Încă un lucru, aici, apropo de constituționalitatea încălecării parlamentului și a Avocatului Poporului (care, culmea, e cel care e denunțat neconstituționalitatea calculării pensiilor de către guvernul Boc, acțiune terminată în favoarea pensionarilor) : dacă marți, 10 iulie, Curtea Constituțională îi dă dreptate lui Vasile Blaga în privința gestionării constituționalității cu care s-a întrunit Senatul când l-a demis? Ce se va întâmpla?

Al doilea lucru din această intrigă îi privește pe protagoniștii vizibili ai USL în acest război : Domnii Victor Ponta și Crin Antonescu.

Premierul : mi-e greu să-l văd născocind, ca copreședinte al USL,  la milimetru, planul care tocmai se desfășoară sub ochii noștri.
Mai este el exponentul unei alte generații de stânga, având, acum, experiența unei crize globale care oferă stângii o excepțională posibilitate politică de a se reinventa?
Cine sunt sprijinitorii săi politici (hai să căutăm și alții decât ”tinerii promițători” Corlățean și Zgonea, mai bătrâni fiecare decât însuși Ion Iliescu, care măcar știe ce face) ; și de ce tocmai își compromite un viitor care-i stătea în față nu doar în România, ci și pe stânga europeană?
Dacă, atunci când toate acestea se vor sfârși, nu va mai rămâne din el…

(Citește mai mult pe cursdeguvernare.ro)