Vremuri clare (nici nu-ti vine sa crezi ca au trecut numai 6-7 ani): guvernul (Nastase, de exemplu) avea de cheltuit niste milioane de euro pe reclama falsa pentru monopolistii economiei, si distribuia grauntzele la ziare si televiziuni cu mare socoteala. Porcaria avea efect garantat. Presa si guvernantii se crutau cat sa se poata intalni in jurul banilor, linistea - mereu vremelnica - era sparta doar cand si cand, fie de vreun nemultumit, fie de vreo campanie jurnalistica menita sa salveze aparentele. Vorba mare: “aparentele” insemnau ca cineva, pe ici pe colo,  se gandea si cum “apare” el in ochii cititorului si telespectatorului.  A tinut aproape patru ani, si credeam pe atunci ca mai jos nu se poate cobori. Am rasuflat usurati cand inventatorul acestui sistem de relatii politica-presa s-a dus sa-si numere, dupa cum el insusi spunea, ouale.

Ei bine, uite ca se poate. Caci in plina iesire din tranzitie, nimeni nu se gandea ca va veni si ziua in care vor disparea banii. Mizele s-au schimbat, presa s-a “mogulizat”, perioadele de liniste au disparut odata cu ambiguitatea din care traia - e drept, de pe-o zi pe alta - toata lumea. Doua perspective generale, si, la mijloc, un caz particular.

Poate sa para de necrezut dupa 20 de ani de libertate a presei (pentru ziaristi) si de libertate a opiniilor (chiar si pentru yes-manii din partidele politice), ca prim-ministrul pune sub embargo niste posturi de televiziune (Realitatea si Antena 3) indiferent ce au facut acestea si cum inteleg angajatii de acolo sa-si faca/respecte meseria. Fluturand steagul interesului national, al coeziunii de care Romania are nevoie pentru a gasi drumul afara din criza, “autoritatile” au ajuns sa hotarasca pe linie politica oficiala cine-i presa buna, cine-i presa rea. Asta dupa ce, in chiar ultima zi a campaniei electorale pentru prezidentiale, un desant de la ANAF s-a napustit asupra postului care i-a fost cel mai ostil, pentru ca dupa patru luni de control sa ne arate “delicte” pe care le “comite” absolut toata lumea din piata: plata unei parti din salariu sub forma de drepturi de autor.

Ca telespectator, as fi fost dispus sa inteleg exasperarea lui Emil Boc si dorinta sa de politician de-a avea dezbateri pe stringentele guvernarii in timp de criza. Dar nu sunt. Un exemplu ivit astazi ma face foarte circumspect in privinta mentalitatii cu care PDL (partidul victima a presei) isi alege si trimite oamenii - adevarati spargatori de dezbateri - pe sticla.

Sa-l luam, bunaoara, pe tanarul Marcel Hoara, un mic campion al aparitiilor la tocsouri. De fapt, nu pe el (omul e secretar de stat, chiar ar trebui sa nu-si vada capul de treaba 25 de ore pe zi): ci pe cei care sunt obsedati sa explice “poporului” deciziile guvernului. De exemplu, pe Sebastian Lazaroiu, care ar trebui sa stie care-i scopul unei aparitii la televizor. Iata ce spune, cu incantarea descoperitorului de talente, consilierul prezidential, citat de Gandul, despre purtatorul de mesaje al partidului de guvernamant, Marcel Hoara: “un barbat blod, plapand, cu ochelari, a devenit spaima tele-show-urilor de nisa. Cand adversarul il incolteste si e deja obosit, il ia in brate. Dupa ce il ia in brate, prin surprindere il incolteste, sau il calca pe picior. Cand nu se uita arbitrul, il loveste cu capul in barbie”. Si tot asa - admiratia expertului in transmiterea mesajului guvernamental insira, mai departe, setea de sange a junelui belicos, pomeneste de faptul ca acesta nu are doi dinti, sugerand ca i-a pierdut in incaierare la TV, face apologia lipsei de reguli cu care le raspunde moderatorilor. Ca si cum targetul lui ar fi ziaristii si inimicii politici din platou.

Asta-i abordarea. Despre Marcel Hoara, inca o singura fraza: in partid e vazut ca un politician de viitor, si la cum merge treaba cu “reinnoirea clasei politice”, ursitoarele sale politice au toate sansele sa-si vada profetiile implinite. Iata omul.

De partea cealalta, situatia e putin mai complicata. Insa foarte putin. Fie ca sunt de partea PDL (”de dreapta”), fie ca sunt antiBasescu (”impotriva dictaturii”), ziaristii scapati la pix sau microfon abolesc orice regula a meseriei cand e vorba de gestionarea “dezbaterilor”. Nu am spus “ignora”, ci abolesc. Cazurile scoala din campania electorala, menite parca sa fie prezentate studentilor la capitolul “Asa NU”, se prelungesc ca un ecou al urii politice de asta toamna, ca o prelungire a intereselor care inca se mai joaca - si desfiinteaza tot ce au avut vreodata bun in ei acesti jurnalisti: reflexe, respectul fata de interlocutor, curiozitatea sincera de a asculta si pricepe, panda inteligenta, capcana creativa, contondentza eleganta de-a scoate de la acesta si ceea ce nu vrea sa spuna.  Dar nici limba fina, si nici ciomagul noduros nu vor fi vreodata argumente. Sa ne mai miram ca singurii care stiu sa se bata, cu profesionalism si dovezi, cu abuzurile guvernului si ale clientilor sai, sunt cei de la Gazeta Sporturilor?

Intr-o seara, cu putin inaintea alegerilor din PSD, asteptand intr-o cafenea un prieten. Pe pereti, din trei “plasme”, vedetele oficiale ale Romaniei se produceau, simultan, unele pentru altele. Pe Antena 3, invitatul Adrian Nastase matura pe jos cu aripa lui Geoana, ajutat de doi ziaristi care-i ridicau mingi la lopata. Pe B1, Elena Udrea monologa despre ultimele retusuri la iesirea din criza a turismului. Pe Realitatea, Rodica Popescu-Bitanescu plangea de 20 de minute despre pensie ei mica, in vreme ce producatorii il injurau pe Boc pe “burtiera”. Cu totii - ziaristi si politicieni - voiau respect.

PS: Citesc astazi un comentariu in Adevarul, scris de Sabin Orcan, despre tupeul Ioanei Avadani, directoarea Centrului de Jurnalism Independent, de a nu socoti Adevarul de Seara drept ziarul local al bucurestenilor. Eu inteleg ca omul isi apara “produsul”, dar putea invoca si el niste argumente - nu sunt bani de calitate, nu-i rentabila economic reteta, nu-i know-how, nu-s de niciunele, chiar de niciunele. Dar, da, june, porcaria aia nu e ziar local. Uneori nu e nici macar ziar. Si inainte de a-i lua peste picior pe cei de la CJI, intereseaza-te (cred ca n-ai apucat timpurile) ce e aia CJI.

Trackback URI | Comments RSS