Sfantul Vasile ne-a adus darurile pe care le anticipam, anuntam, deplangem de mai bine de un an. Nici cea mai mica surpriza. Si totusi: aici si aici si aici si aici - si sigur or mai fi. Cu totii au dreptate. Si?

 Sa ne intelegem: problemele din piata, din perceptia consumatorului de presa, din interesele patronilor de media sunt reale: ele au creat presiuni imprevizibile si uneori toxice pe redactii, sau au manipulat atentia ziaristilor de la  stringentele pur jurnalistice (de cand n-ati mai citit o investigatie bine si cu buna credinta facuta, sau un reportaj ‘de la mama lui’?).  Si pe langa astea, da: paradigma profesionala se schimba, comandamentele cititorului (adica ale ’clientului’) evolueaza rapid si fara avertizari speciale.

Dar hai sa constatam si altceva: ca dincoace de toate ele, aceasta meserie frumoasa a devenit tot mai putin onorabila. Si ca inainte de a da vina pe ‘mogulizare’ si consecintele ei, avem de vazut ca ‘jurnalismul’ nostru are o problema separata de cauzele pe care le insiram pe ici pe colo cu atata facilitate si insistenta. Gazetaria pura moare mai intai in mintea jurnalistilor si a ‘prestatorilor cu pixul’ din redactii. Dar nu peste tot: ci doar acolo unde ea a existat vreodata cu adevarat. Pe langa polarizarea influentei mediatice si utilizarea ei in scopuri politico-economice, exista un rau care se incheaga de ani de zile in chiar sanul breslei: incapacitatea de a se aduna in jurul unei deontologii minimale practice, aplicate deasupra oricarui dubiu (asta se face, asta nu); lipsa oricarei solidaritati profesionale in fata miilor de feluri de cenzura, autocenzura sau abuz direct si vizibil (mogulul meu e mai cinstit decat al tau); disparitia efervescentei, a freneziei pe care ti-o aduce, la modul cel mai omenesc cu putinta,  ‘noutatea de ultima ora’ cu care operezi de dimineata pana seara (pana la urma, ce naibii se intampla acolo?); lipsa increderii in lucrul facut cu suflet si cu priceperea aia, acumulata in timp (aia or sa o dea asa, ceilalti or sa o de asa - hai sa aflam noi si chestia asta, la care sigur n-o sa se gandeasca nimeni).

Asa e: lucrurile se misca, lumea se schimba, tehnologia ne-o ia inainte, cititorii se razgandesc odata cu modificarea propriilor obiceiuri ‘de consum’ media. Dar fenomenul e general si se petrece de la Adam incoace. Si e insotit de vestea cea buna: asta nu abroga nimic din ceea ce ar trebui sa stie un jurnalist despre jurnalism - am si scris-o, in mai multe feluri, pe exemple mai concrete decat insemnarea de fata, aici, la capitolul media&mass.

 De mirare e ca nimeni, cu exceptia lui Cristoiu - acum coerent si realist -, nu se aventureaza in nici o speranta. In loc sa adune o echipa de insi care mai cred in aceasta meserie, si bizuindu-se pe experienta acesteia si pe un concept editorial urmarit pana la detaliile alea care fac diferenta, in loc sa caute solutia salvatoare de-a impaca regulile nenegociabile si menirea acestei profesii cu modificarile din piata si din perceptia unui anume fel de cititor, toata lumea se plange si face negre profetii pe care le porecleste ‘analize’. Dar eu inca nu vad un ziar - online sau tiparit - atat de coerent si de bun, incat facatorii lui sa aiba dreptul sa dea vina exclusiv pe conjunctura. Da, marfa e proasta sau contrafacuta - asta trebuie vazut inainte de-a chibita pe marginea a ce se petrece in piata.

In loc sa reformulam la infinit niste ‘cauze’ ale ‘mortii presei’ - eventual scrise, transformand analizele lucide in platitudini si vaicareli, mai bine ne-am aminti ca in piata inca exista jurnalisti nedeformati de schimbarile bruste de bara ale politicilor editoriale, necontaminati de autocenzura , neanesteziati de succesele puternice ale strategiilor de marketing, ca RELEVANTA si CREDIBILITATEA unei informatii vor fi mereu o marfa, ca a aboli de facto regulile unei profesii inseamna de fapt anihilarea acelei profesii. Si ca o criza poate fi, pentru vizionarii si obsedatii meseriei, o mare oportunitate pe termen mediu si lung.

Un ‘mogul’ (Vantu) ia o masura de business coerenta: cu naturaletea cu care desfiintezi o covrigarie fara vad, el inchide cateva ziare care nu-i mai sunt de folos politic. (Asa vede, asa a vazut el mereu lucrurile, pe banii lui). E drept ca masurile pe care le-a luat incercand sa obtina ce-si propusese i-au deformat niste angajati si i-au risipit in patru zari pe cei hotarati sa ramana in acord cu ei insisi si cu meseria. Dar ce-i asta ‘moartea jurnalismului’ ?

PS. Pe la mijlocul anilor ‘90, seara, dupa ce inchideam ziarul cu un subiect de care ma simteam mandru, ma gandeam ca la o oportunitate SF la posibilitatea de a ne fi putut vinde marfa in dubla, tripla dimensiune: textul, pozele sau facsimilele, declaratia in voce a personajelor din articol - si nici nu indrazneam sa sper la ‘ceva video’ despre toata povestea. Astazi, abordarea new-media banalizeaza fantezia mea aproape erotica de atunci. Nu plangeti : sigur ca sunt probleme a caror rezolvare inca nu o intrevede nimeni: dar avem in contrapondere instrumentele dupa care aceasta meserie s-ar putea face sclipitor; iar regulile ei, izvorate din naturaletea catorva sute de ani de curiozitate, inca nu s-au abrogat. Cum sa moara o profesie nascuta din cea mai onesta necesitate?

Trackback URI | Comments RSS