Aug 07 2009
Despre un editorial al lui Dinu Patriciu
De-o vreme ma tot pregatesc sa scriu ca Dinu Patriciu e pe cale sa devina cel mai bun dintre comentatorii de la ziarul sau: problema ridicata, obisnuinta de-a oferi o solutie acolo unde vrea sa darame, subtilitatea cu care incearca sa induca o idee, stil. Azi insa am citit articolul prin care il pune la punct implicit si pe Grigore Cartianu, pentru modul in care Adevarul a relatat despre primele masuri luate de Cornel Nistorescu venit la Cotidianul. Evindent, ziarul concurent profita si sarjeaza. Sunt aici cateva chestiuni cu care nu pot fi de acord. Mai intai, doua mici nedumeriri:
1. Fireste - ce se petrece la ziarul vecin “nu e o drama nationala”: dar e o problema punctuala, e drept - printre atatea altele, care merita atentie. Daca in fata arbitrariului si a abuzului tace unul, tace altul - nici nu ne dam seama cum ajungem cu 15-20 de ani in urma.
Sa ne aventuram intr-o comparatie: poate ca Nistorescu (”un distins jurnalist”) face la Cotidianul ceea ce au facut procurorii (”niste distinsi magistrati”) cand l-au retinut pe Dinu Patriciu. Fiecare bransa cu importante problemele ei. Si, in general, simpla “distinctie” nu mai e garantia bunei-credinte.
2. Hai sa admitem ca o fi sarit si Grigore Cartianu calul - poate prin ton, prin limbaj sau din prea mare angajament: dar divergentele (inevitabile uneori) dintre ziaristi si patronul lor se rezolva “in casa” si nu in pagina intai. Ce incredere poate sa aiba cititorul in ziarul in paginile caruia patronul sugereaza ca redactorul-sef e o biata oaie care se crede lup?
Uitati-va aici cum reactioneaza Cornel Nistorescu: nu cred ca din asta Grigore Cartianu iese mai rau decat ziarul Adevarul.
Ceea ce scriu mai jos nu are neaparat legatura cu Adevarul, dar pentru ca azi se incheie o saptamana care ne-a adus niste detalii in plus cu privire la starea presei romanesti, nu am sa evit aceste reflectii.
* Exista un tot mai mare conflict (el devine foarte vizibil in apropierea campaniilor electorale) intre agenda consumatorului si agenda ziarelor/patronilor. Exista ceva sinucigas in modul presei de a se raporta la consumator. Atentie - nu-i mai spun cititor/telespectator/user, ascultator etc. Pur si simplu consumator: is just business 
* Contraponderea la acest ceva se numeste incredere. Iar increderea, aceasta nestemata fara de care nu poate trai nici o gazeta decat prin respirartia artificiala care costa milioane, nu va putea fi niciodata suplinita total de masurile de marketing - oricat ar fi acestea indispensabile si spectaculoase.
* Increderea pleaca de la doua lucruri esentiale. Mai intai, un ziar trebuie sa fie cu ochii pe agenda consumatorului, in functie de profilul acestuia, si in nici un caz pe agenda ziarului, ziaristilor sau patronului. Cine subestimeaza inteligenta unui cititor a pierdut un consumator. In al doilea rand, ziarul trebuie sa fie departe de orice banuiala de rea-credinta. Sub bombardamentul informational de astazi, poti sa scarbesti pe cineva, dar nu mai poti sa-l prostesti. Sau daca iti iese, iti iese o singura data. Cine subestimeaza bunul simt al unui cititor, l-a pierdut de consumator.
Iar increderea se castiga greu, uneori in ani de efort colectiv si de munca fara greseala - curaj jurnalistic autentic, asumarea dificultatii de-a intelege si traduce ce e mai ascuns si mai complicat, onestitatea de-a reveni asupra greselilor, excelenta profesionala - , si se poate pierde printr-un singur articol, uneori printr-o simpla propozitie. Uneori chiar prin tonul nepotrivit.
* Preocuparea fireasca a managerilor din presa de azi e sa-si optimizeze sistemele si sa-si aduca business-urile pe modelul potrivit. Nici nu se poate altfel. Dar se pompeaza incredibil de multi bani in sisteme, si in “agenda”, in vreme ce e lasata la urma energia subtila care consolideaza functionalitatea acestora : increderea cititorului. Cine-si va trata publicul ca pe niste cititori, ii va castiga de consumatori.
Revenind la editorialul din Adevarul, inca doua chestiiuni:
- Dinu Patriciu are dreptate cand ridica problema leadeshipului, dar o face doar in cliseu: pentru ca nu e doar o problema de leadership - atunci cand vorbim nu de filosofia managementului, ci de situatiile punctuale: ganditi-va cati lideri buni se gasesc chiar si in administratie, dar nu-si pot face treaba pentru ca in jurul lor e totul politizat; ganditi-va cati lideri buni sunt in educatie, dar nu-si pot face treaba bine pentru ca strategia educatiei e schimbata de la an la an de niste neinstruiti; ganditi-va cati lideri buni sunt in business, dar care nu pot rezista pentru ca mediul economic este pervertit si distorsionat de aberatiile din spatiul politic, acolo unde comisionarii politici, adica cei care decid, nu inteleg absolut nimic din ce se intampla in economie; si problema isi are formularea ei si pentru presa. Repet: nu “filosofia” generala - patria, natiunea si societatea , ci situatiile punctuale ne omoara.
- In cazul ca randurile cu care Dinu Patriciu isi incepe articolul i-au fost sugerate de cineve, atunci a fost neglijent consiliat. Daca nu, atunci, din proprie initiativa, el i-a facut lui Cornel Nistorescu un serviciu mai mare decat poate banui. Cotidianul tocmai isi pierde publicul de pana acum, si-si aduna altul. De unde? E (umila-mi) parere: bazinul cel mai potrivit de unde-si va lua actualul Nistorescu (viitorul Cotidianul) cititorii e zona de mid market pe care joaca si Adevarul.
PS: “nu iubesc oile care se cred lupi. La fiecare behaiala, ele mai pierd niste fire de iarba” - spune Dinu Patriciu in editorial. Oi fi eu obosit (si-mi scapa bataia lunga a acestei metafore), sau avem deja o stire: i s-o fi taiat lui Grigore Cartianu din salariu? :)
[...] bată joc de angajaţi. E drept că pe salarii mari! O analiză şi mai multe lămuriri citiţi aici. Bisturiu, [...]
[...] Grosu se uita curios in ograda Adevarului, unde Patriciu isi permite sa-i dea lectii lui Cartianu despre subiectele care i se par interesant si care nu. Si evident ca nu i-a placut ca Grigore a scos in fata scandalul de la Cotidianul. Il urecheste marlaneste, iar Grosu face observatii interesante. [...]
Da, Cristian Grosu, ai dreptate in ceea ce spui dar, crede-ma, increderea este ULTIMA valoare pentru care se lupta in presa scrisa de astazi. Sa vezi tu cu cine si mai ales CUM se fac revistele, te iei cu mainele de cap. Dar, cititorii, nu au de unde sa stie aceste detalii. Lupta nu este pentru a castiga cititori - si sa fim seriosi cati castiga cititori numai din editorial?- este o lupta intre trusturi. Fiecare se uita in gradina celuilalt (ceea ce e normal pana la un punct) si copiaza (la diferenta de 2-3 numere) ce au facut “concurenta”. De parca nu ar avea creiere sa fandeasca ceva nou, sa gaseasca teme si subiecte noi! Totul este un copy/paste ori de pe Internet ori de la alta revista. JALNIC!
Salut, Cristi
Cred ca in ultima parte ai dat exact raspunsul pentru prima intrebare. Scandalul cu Nistorescu nu stiu cat de multa priza are la cititorii din afara presei, dar pus pe prima pagina din Adevarul el suna, pentru publicul standard, cam asa:
1. Cotidianul inca exista!
2. Nistorescu a preluat conducerea Cotidianul!
3. Cotidianul condus de Nistorescu este un subiect imporatnt pentru voi, cititorii!
Un sandwich de marketing pentru care, daca as fi Nistorescu, as da si bani sa-l public
Lucian Davidescu:
e cu dus si intors. micul spectacol monopolizeaza atentia, dar actorii trebuie sa stie ca, la sfarsit, vor avea de castigat si increderea, nu doar atentia publicului. omul se uita, se indigneaza, se cruceste sau “se rade”, dar la sfarsit trebuie sa te mai si ia in serios.
Am citit articolul din Adevarul si cred ca este de o demagogie fara termen de comparatie. Cum poate un om de afaceri sa scrie un articol de presa, crezandu-se jurnalist, despre jurnalisti care se cred lupi? Ca lupul a ajuns paznic la oi, adica cioban, am inteles, dar sa le tina morala acestora ca au sarit in sprijinul confratilor lor, asta este culmea demagogiei
zexe:
sa stabilim cateva chestii simple: dinu patriciu are dreptul sa scrie la ziarul lui/ dinu patriciu are dreptul sa aiba alta opinie decat angajatii sai, decat redactorul sef de la ziarul sau si sa scrie despre asta. ceea ce nu are dreptul este sa-si admontesteze conducerea redactiei cu aprecieri la limita insultei.
de fapt, are si acest drept, si daca nu are, poate sa si-l ia singur: dar atunci nu mai are dreptul sa pretinda credibilitate fata de public de la ziar.
“oi”? pai atunci de ce nu si-a angajat un “lup”?
@cristiangrosu,
Nu m-ai convins. Dupa rationamentul tau, prin deductie logica, Gigi Becali ar avea dreptul, dat de faptul ca este ptronul echipei Steaua, sa intre in teren ,sa le fie si antrenor, ba chiar si arbitru, de ce nu? Crezi ca i-ar fi greu sa se legitimeze? Ia gandeste-te numai la faptul ca, daca anul trecut ti-ar fi spus cineva ca Becali va fi unul dintre europarlamentarii Romaniei, i-ai fi ras in nas copios si l-ai fi trimis dupa tigari. Corect?
In alta ordine de idei, eu nu vorbeam despre dreptul Patriciului sa scrie in ziarul sau. Eu vorbeam despre demagogia discursului acestuia.
El, crezandu-se jurnalist, isi cearta jurnalistii ca se cred altceva decat ceea ce sunt. Observi unde este demagogia?
Ma rog, nu insist sa imi dai dreptate, doar este blogul tau, iar pe blogul tau numai tu ai dreptate