Intre o redactie si pagina intai stau redactorul-sef si conceptul unui ziar. Intre redactie si editia online stau ei, “baetii de la web” - cum ii numesc jurnalistii cu statut si vechime in spate. Mici echipe de tineri, conduse indeobste de un sef denumit dupa stilul casei (de la ”coordonator editie online”, la “redactor sef … .ro”), ei sunt priviti in redactii mai degraba ca o falanga de incepatori buni la toate, decat ca un departament integrat in mecanismul de producere a continutului si ancorat in conceptul care face brandul.  O alta informatie: cifrele din BRAT vs SATI arata cat de multe au ajuns sa poarte pe umeri “baietii” astia, iar viitorul iminent va fi si mai exigent cu ei, odata ce ziarele vor renunta la editiile print. Ca sa ma fac inteles, am sa insir aici cateva din “amanuntele” pe care le ignora unii despre altii si “baietii”, si sefii redactiilor. Si am sa expun si exceptiile care configureaza regula.

* In general, redactorii-sefi pierd din vedere faptul ca elementele de identitate ale brandului sunt, in editiile online, ignorate sau lasate la intelegerea si solutiile “baetilor de la web”. Marafeturile acestora din urma (uneori sunt lasati sau intrebati chiar la urma) tin loc si de concept, si de structura, si de reteta si de tot. “Baietii” sunt lasati (abandonati) sa se ocupe de una din cele mai delicate operatii din redactie: ambalarea si “vinderea” continutului in acord cu asteptarile unui anume fel de cititor, lucru care e cu totul altceva decat transpunerea in diverse versiuni new-media.

* redactorii-sefi subestimeaza si rolul acestor “baieti” in economia unei redactii, si dificultatea misiunii pe care o lasa pe umerii lor.

* Jurnalistii din redactii nu-si gandesc (”si nici nu vor sa stie”, de cele mai multe ori) subiectele in versiune online. Ei “vad” evenimentele si se raporteaza fata de ele ca si cum nu au de umplut decat niste centimetri patrati de hartie, si nu simt oportunitatile de-a aborda un eveniment in new-media. E de la sine inteles ca scriu mai prost decat o fac pentru print (ca acolo au rigori de spatiu, care le mai tempereaza pixurile) si lasa “faza cu online-ul” in seama “baietilor”. Exceptie fac cei care au blog si si-au format sau isi formeaza reflexele acolo.

* Jurnalistii din redactii lucreaza, indeobste, la ritm “de print”. Astfel incat reactia rapida la eveniment sau la stirile agregate le revine, cel mai adesea, “baietilor”; iar unii dintre ei se afla la primul job din viata lor, unii sunt mutati la online pentru ca nu si-au gasit loc in redactie. Fenomenul adanceste defazajul - foarte vizibil - de ritm dintre redactia propriu-zisa care produce, si suportul care valorizeaza si vinde.

* Timiditatea cu care sefii redactiilor (redactorii-sefi) trateaza editiile online ”externalizeaza” si dizolva conceptul publicatiilor; sigur ca editiile online si print trebuie sa fie (uneori foarte) diferite, ca are fiecare publicul sau distinct. Dar fenomenul poate lasa editia online fara elementele caracteristice brandului, elemente pe care “userul” le deosebeste tot mai greu printre “site-urile” pe care le vantura. In mod normal, redactorul sef ar trebui sa fie preocupat ce si cum apare editia web in orice moment, in mod egal cu interesul pe care el il arata seara paginii intai. In mod normal, redactia trebuie sa faca “produsul”, nu doar continutul. Daca nu, “seful de la web” trebuie sa aiba si viziunea, si autoritatea, si anvergura redactorului-sef; ba chiar si ceva pe deasupra.

De partea cealalta:

*”Baietii de la web” considera redactia doar un simplu producator de continut. Daca aceasta productie s-ar opri, unii dintre ei nici nu si-ar da seama: ar continua sa transleze continut de pe agentii, sa traduca, sa descarce, sa updateze si sa-si vada de agregare. Putini dintre ei au idee ca publicatia la care lucreaza are o anume personalitate, pentru care e deschisa de un anume cititor (ala, cititorul “ala”). De altfel, e greu de crezut ca si-a batut cineva capul sa-i invete in mod coerent. Efectul: uitati-va la editiile online si vedeti cat de mult seamana cu niste simple colectii de titluri.

* Deseori “baietii” nu simt (ceea ce este si explicabil, si inacceptabil) subiectele de anvergura si pozitia lor in pagina web. Eu sunt un biet cititor - exasperat de vechi reflexe atunci cand vad un subiect ingropat pur si simplu sub trei click-uri, caruia nimeni “de la web” nu i-avazut potentialul si nu l-a valorizat prin pozitia in pagina. Sa mai vorbim de “sumar” sau ierarhizare?

* “Baietii” mai au o insusire de care nu sunt vinovati: rupti de concept si de distinctia brandului, ei alearga mereu dupa “unici” si ignora in mod constant cititorul. Asa se face ca, un singur an vechime le-ar asigura adaptabilitatea, in doar 3-4 zile, sa lucreze oriunde - de la Libertatea la Adevarul si de la Jurnalul la Cotidianul.

* “Baietii de la web” riposteaza la incertitudinea statutului lor in redactie printr-un adevarat act de credinta: pentru ei, chestiile insipide care li se livreaza de sub comanda redactorului-sef sunt mult mai ineficace decat ajutorul discret, dar constant, al micii lor divinitati: Google. Singurul care are, cu adevarat, ochi pentru ei.  :)

Exista in piata trei publicatii care evita aceasta fractura intre concept si suport:

GSP - acolo unde cross-ul precis dintre print si online se realizeaza, asa cum e si firesc, intr-un cap; capul lui Tolontan. Omul vede GSP in dublu suport, fapt care va asigura pentru multa vreme si supravietuirea GSP-ului pe hartie, si dezvoltarea naturala a gsp.ro.

Hotnews - unde reactiile, ritmul, viziunea si raportarea la cititor sunt “exclusiv online”  :) . Acolo, “baietii de la web” sunt redactia insasi; si viceversa. E si motivul pentru care eu cred ca mai usor i-ar fi Hotnews-ului sa scoata o editie tiparita (seara intre 5 si 8 decat le-ar fi redactiilor de print sa scoata o editie online la parametrii Hotnews-ului. 

Realitatea.net - care beneficiaza de doua avantaje: 1. Ritmul echipei TV care produce continutul este acelasi cu cel de la editia  .net, la fel ca si reflexele de abordare audio-video. Si 2. Cantitatea mare de continut pe care o produce redactia TV si care le da “baietilor” marfa din belsug la raft. Restul e o chestiune (lucru mare! de organizare.

Sa mai adaugam la toate astea si subtirimea continutului propriu (exclusiv) pe care-l produc redactiile, lipsa aplombului chiar si cand evenimentele iti baga subiecte grase sub nas, lipsa de creativitate in a produce subiecte si a ridica teme altfel decat in cliseu: nu e drept ca, de la iarna, “baietii de la web” sa fie adevaratii facatori de ziare? O fi. O fi drept, dar nu-i normal

PS. Si asta-i doar una din micile probleme ale editiilor online, caci suntem in momentul in care se reinventeaza legatura dintre meserie si suport. Unii nu stiu meserie, altii nu inteleg suportul

Trackback URI | Comments RSS